Buna ziua. In 2015 a iesit ordinul cu privire la redobandirea cetateniei romane, dar nu am depus juramantul si respectiv am pierdut -o. In cazul in care depun un nou dosar, timpul de examinare e acelasi sau examinarea e mai rapida? Are vreo importanta faptul ca in trecut mi-a fost acordata...
Buna ziua! Spuneti-mi, va rog, care sunt consecintele dupa ce o persoana care nu detine permis de conducere a urcat la volan in stare de ebrietate, a fost oprit de poliție si testul a aratat 0,50 in aerul expirat?
Bună ziua. Soțul meu a fost privat de dreptul de a conduce pe un termen de 2 ani pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 243 CC (părăsirea locului accidentului). În hotărârea de judecată este indicată data de 30.05.2019. Dorim să știm unde trebuie să ne adresăm pentru a ridica...
Am lucrat in Germania jumatate de an ilegal cu pasaport biometric. Bani n-am primit deloc. Angajatorul promite ca va trimite banii, dar au trecut deja doua luni si inca nu au ajuns. Cum sa procedam in cazul acesta? Putem sa ne primim banii munciti? Unde sa ne adresam?
Avem un regulament care este aprobat de adunarea generală care interzice instalarea construcțiilor de uscat rufe și parcarea în curte pe timp îndelungat. Sunt câțiva locatari care nu vor să se conformeze și nu sunt de acord să dezinstaleze sforile pentru uscatul rufelor. Toți au balcoane de tip...
Здравствуйте. Меня интересует раздел квартиры: собственник мама (2 гр. инвалидности), прописаны 4 человека - мама, папа, старший брат и я (у меня малолетний ребёнок, мать одиночка). Никто не даст согласие на продажу квартиры, тогда мне полагается материальная компенсация, выходит 1/4. Вопрос: 1....
Buna ziua. Mama mea are credit la banca 15.000 lei. Acum doua luni ea a decedat. Ne-au sunat de la banca și mi-au spus ca trebuie sa achit 80 % din tot creditul ei, chiar dacă e decedata. Din aceste 15.000, ea a achitat 5.000. Cei de la banca mi-au spus sa achit eu suma mai departe. Spuneți-mi...
Sunt casatorita, dar nu traim impreuna. Avem un copil de un an și sotul nu ma ajuta cu nimic. Pot sa-l dau in judecata pentru pensie alimentara, daca nu suntem divortati?Din motive personale nu vreau sa dau la divort. Si daca n-am unde trai, ce pot face ca eu si copilul sa stam in casa lui, care...
Bună ziua. Dacă am un credit neachitat, pot fi dat în căutare dacă ma aflu peste hotare?
Buna ziua. Am depus dosarul pentru redobandirea cetateniei romane la Galati pe 12.06.2017 si pana in prezent nu am niciun raspuns. Va rog, ajutati-mi: ce sa fac?
În urma unui accident rutier, tatăl meu a decedat. Șoferul era băut, a fugit de la locul accidentului, a depus mărturii false precum ca nu el se afla la volanul masinii. Prin urmare, nu i s-a intentat niciun dosar penal, nu i s-a retras permisul de conducere, absolut nimic. Din lipsă de bani,...
Hotararea judecatoreasca a fost adoptata şi pronuntata public pe 18.12.2019, iar pe 21.01.2020 inmanata partilor. Din care data se calculeaza 30 de zile în care poate fi atacata cu recurs?
Poate fi decăzută din drepturile părintești mama minoră?
Buna ziua. M-am mutat de un an intr-un bloc nou. La semnarea contractului, mi s-a promis ca voi avea loc propriu de parcare. Nu exista o forma scrisa a acestei promisiuni. Mi s-a inmanat cheia si lacatul pentru bariera. Insa cand am pus lacatul la locul de parcare, cineva mi l-a furat, iar acum...
Buna. Am fost privat de dreptul de a conduce in primavara anului 2018. Am avut judecata unde mi-au dat sentinta “Lucru neremunerat in folosul comunitatii si privarea dreptului de a conduce autoturisme”. Lucrul neremunerat in folosul comunitatii l-am executat conform graficului, dar mi-a aparut...