Ân mai 2019, am fost chemată la executorul judecătoresc din motivul neachitarii unui credit. Mi-a fost pusă interdictie de a părăsi țara până nu achit toată suma într-un termen stabilit (cel puțin așa mi-a comunicat executorul). De atunci și până acum nu am avut posibilitatea să achit datoria,...
Compania de colectare a datoriilor cere informaţii despre debitori de la primărie, si anume: nr. de telefon fix, mobil ale tuturor neamurilor, vecinilor, bunuri de orice tip, angajat sau nu, este la evidenţă la asistentul social, dacă beneficiaza de alocaţii sau indemnizaţii. Suntem oblgaţi să...
Vă salut! Am cumpărat un telefon cu achitarea în rate, rata lunareă era de 230 lei. Am avut probleme cu starea financiară, plus probleme de familie și n-am achitat 6 luni. Acum datoria s-a ridicat la 12.000 lei Doresc să plec peste hotare ca să fac banii pentru a plăti datoria. Întrebarea mea...
Am un credit nerambursat și-l achit prin executorul judecătoresc, ultima rata va fi in martie. Pot perfecta pașaport biometric acum? Ca să nu mai aștept încă o lună până se face pașaportul, după ce achit?
Nu am platit taxa de studii, iar acum directorul m-a atenționat printr-o scrisoare că mă dă în judecată. Am banii, pot sa mă duc să achit fără probleme. Vor opri procesul de judecată?
Buna ziua. Am mai multe datorii care au ajuns deja la executor. Pot, in aceste conditii, sa-mi perfectez buletin si pasaport biometric?
Buna ziua. Am o întrebare. Am mai multe credite si am plecat in Spania la munca, dar nu am găsit nimic. Acum vreau să mă întorc în țară. Ce mă așteaptă la vamă: poate să-mi pună interdicție?
Buna ziua. Am luat un credit de la o companie de creditare si nu l-am platit niciodata. Judecata inca nu a fost. Vreau sa plec peste hotare sa intorc datoria. Pot sa plec ori nu?
Buna ziua. Am fost la poliția judiciară unde mi-au spus că am interdictie impusa de un executor judecătoresc. Ce consecinte pot urma? Cat timp durează această interdictie?Vreau să plec peste hotare la munca pentru a întoarce datoria, iar executorul judecătoresc a blocat si cardul salarial al...
Bună. Am un credit neachitat de 5 luni. Pot iesi din tara cu cetatenia romana? Multumesc!
Buna! Sunt persoana de incredere la un credit. Am fost plecata din tara, dar prietena mi-a spus c-a achitat creditul. Eu n-am fost in tara aproape un an, cand m-am intors mi s-a spus ca sunt data in cautare si nu mai pot parasi tara. Ce pot sa fac ca sa mi se scoata interdictia? Si de ce n-o...
Buna ziua. O prietena a cumparat un telefon in credit si nu l-a achitat. Eu sunt persoana de incredere la acest credit. Ce ma asteapta? E posibil din aceasta cauza sa nu pot parasi tara?
Am un credit neachitat si am fost oprită la vama. Ce va fi în continuare?
Am luat un credit și nu l-am achitat de 3 ani. Nu mi-a venit nicio scrisoare ca as fi chemată in judecată. Vreau sa plec la mama de sărbători și deja mi-am luat bilet la avion. Voi putea părăsi țara?
Buna, am un credit la compania Y, pe care nu l-am achitat, Mi-a venit prin posta o scrisoare cu intarziere ca sunt chemat la judecata. Judecata a avut loc, dar eu nu am fost prezent. Am rezervat bilet loc sa plec peste hotare peste 2 saptamini. Voi putea trece vama liber, sau mi-au inchis-o?