Răspunsuri 32447  

De ce am nevoie ca să am o afacere de dare a narghilelelor în chirie?

Salut! Vreau să lansez o afacere de dat în chirie narghilele. Din câte cunosc, în Republica Moldova în prezent e posibil de organizat o astfel de afacere în formă de SRL, dar în acest caz am nevoie de contabil. Întrebarea mea este care ar fi cea mai simplă modalitate să deschid aceasta afacere...

Partajul averii comune

Buna ziua! În cadrul procesului judiciar de partaj al averii comune, judecătorul a dispus efectuarea evaluării bunurilor. Când trebuie să înceapă evaluarea?

Sumă de garanție

Bună ziua. Am încheiat un acord cu o agenție imobiliară și am primit o sumă de garanție pentru a vinde un apartament. Ulterior, ne-am răzgândit să vindem apartamentul, dar agenția ne cere să întoarcem dublul sumei primite. Este legală pretenția menționată a agenției?

Interdicții la secțiunea A din Certificatul din registrul bunurilor imobile

Bună ziua. Am cumparat un apartament și când am primit de la cadastru documentele (Certificatul din registrul bunurilor imobile și contractul de vânzare-cumpărare), am constatat că sunt incluse interdicții în capitolul A (în capitolul C nu sunt interdicții). Nu înțeleg ce înseamnă aceste...

Polița de asigurare medicală

Bună! O doamnă are la întreținere doi copii minori, de 8 şi 17 ani. Copilul de 17 ani are gradul doi de dizabilitate (diagnostic epilepsie). Doamna în cauză nu activează legal nicăieri și, respectiv, nu deține poliță de asigurare medicală. La moment are nevoie să facă anumite investigații...

Închis Pensie alimentară

Bună ziua. Am divorțat când copilul avea trei ani. Acum are 13 ani. La început, fostul soț a plătit pensie alimentară conform legii, întrucât muncea oficial în țara. Peste un timp, însă, a plecat peste hotare și am convenit verbal să plătească lunar 1.000 lei, iar 2 ani în urmă el a decis să...

Automobil din Marea Britanie

Bună ziua. Este legal în Republica Moldova să schimb volanul automobilul de pe partea dreaptă pe stânga? Se merită să fac această procedură?

Certificat de cazier detaliat

Bună ziua. În 2018 am fost oprit de poliția rutieră ]n timp ce conduceam în stare de ebrietate. Mi-au deschis dosar penal pe acest caz. Instanța mi-a sancționat cu amendă și muncă în folosul comunității. Am achitat amenda și am făcut orele fără nicio încălcare. Acum am nevoie de certificat de...

Mijloc de transport creat personal

Bună ziua. Aș dori să aflu dacă este posibil să înregistrez un mijloc de transport creat de sine stătător, cu motor de ardere internă și carcasă de metal. Care este procedura, dacă este posibil?

Самозанятость

Добрый день. Можно ли оформить самозанятость кондитеру, который изготавливает десерты на продажу у себя дома? Если да, то как это сделать, с чего начать и куда обращаться?

Interdicție de a ieși din țară?

Bună ziua. Aproximativ 5 ani în urmă am luat mai multe credite și nu le-am rambursat. Acum vreau sa plec la muncă peste hotare. Voi putea ieși din țară?

Închis Amendă contravențională, adusă la cunoștință de executor

Buna ziua! Cardul bancar mi-a fost blocat de un executor judecătoresc. Am primit de la acesta un număr de documente, printre care un proces-verbal, pe care anterior am refuzat să-l semnez. Prin urmare, acum văd procesul-verbal menționat pentru prima dată și până azi nu cunoșteam mărimea amenzii...

Înregistrarea casei

Bună ziua. Am divorțat de mai bine de 10 ani. La înregistrarea căsătoriei am primit din partea primăriei un teren pentru construcția unei case. Pe titlul cadastral figurează doar numele soțului. Am construit casa, între timp au apărut 2 fetițe. După divorț nu am făcut partajul averii, iar fostul...

Istorie creditară

Bună ziua. Am contractat un credit, pe care nu l-am rambursat. Creanța a fost cesionată unei companii de colectori. Aceștia m-au informat că pe viitor din cauza acestei datorii nu voi putea depune dosarul pentru cetățenie română. Am stins datoria menționată 2 luni în urmă. Eu am cetățenie română...